3. Dispariția
Când am ajuns acasă, am realizat că realitatea era și mai cruntă. Camera ei era goală, iar biletul pe care l-am găsit nu oferea nicio explicație. „Îmi pare rău. N-am avut de ales.” Cuvinte goale, care nu reparau nimic.
4. Momentul adevărului
Când Elena s-a întors de la școală, m-am așteptat la lacrimi. Dar reacția ei m-a surprins complet. „Mamă, e în regulă. M-am ocupat eu.” Am rămas fără cuvinte. Ce putea să însemne asta? Era doar un copil… sau cel puțin așa credeam.
