III. O Decizie Dificilă
Fiica mea, Valeria, a început să plângă, spunând că „nu e frumos ce am făcut”. Am privit-o cu o tristețe adâncă. „Valeria, ai tăcut când el m-a numit ‘bună de nimic’ la masa tatălui tău. Ai tăcut când copiii tăi mă ignorau pentru că așa vedeau la tatăl lor. Tăcerea ta a fost semnătura pe umilința mea. Acum, tăcerea mea este semnătura pe libertatea mea.”
Am scos din buzunar un plic pregătit de avocat. Nu îi dădeam afară în stradă — nu sunt un monstru. Le dădeam 30 de zile să se mute în apartamentul pe care îl aveau închiriat în altă parte a orașului, apartament pe care îl țineau „pentru investiție” în timp ce stăteau pe capul meu gratuit. S-a terminat epoca în care eu eram servitoarea lor cu titlu de bunică.
