Capitolul VI: Pe Urmele Mariei
Cu ajutorul fiicei lor, care a fost inițial șocată de onestitatea părinților, au început căutările. Numele „Radu și Maria Constantinescu” era comun, dar detaliile din scrisori despre strada Parfumului și o veche parfumerie de familie i-au condus spre un indiciu solid.
După o săptămână de telefoane și drumuri la arhive, au aflat că Maria Constantinescu supraviețuise închisorii, dar trăise restul vieții în sărăcie, lucrând ca spălătoreasă. Murise cu zece ani în urmă. Totuși, lăsase în urmă o singură fiică, Elena, care acum locuia într-un azil de bătrâni de la marginea orașului, fiind bolnavă și singură pe lume.
Când Ana și Mihai au intrat în camera de azil a Elenei, au găsit o femeie fragilă, cu trăsături nobile dar marcate de suferință. Când Ana a desfăcut broșa de liliac și i-a citit scrisorile tatălui ei, pe care Elena nu îl cunoscuse niciodată, aerul din cameră a devenit dens.
Elena a atins pietrele prețioase cu degete tremurânde. — Mama spunea mereu că tata i-a lăsat un mesaj, dar că „vremurile l-au înghițit”. Toată viața am crezut că e doar o legendă pe care o inventase ca să ne aline foamea. Voi… voi sunteți niște îngeri.
